În vremurile vechi, au existat credincioşi, care din motive duhovniceşti şi pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu, părăseau lumea şi toate ale ei şi se retrăgeau în pustietăţi, în păduri seculare, şi în peşteri devenind monahi, unde mai apoi feriţi de ispite din partea oamenilor, petreceau mai lesne, o viaţă de cuvioşie şi contemplaţie, îndeletnicindu-se cu rugăciuni şi post, unde şi-au construit locuinţe (chilii) pentru adăpost şi biserici pentru slujirea celor sfinte. Cu timpul, în asemenea spaţii, au apărut mănăstirile cu viaţă monahală organizată. Aceste sfinte lăcaşuri ofereau protecţie în timpul năvălirilor străine salvând de la distrugere odoarele bisericeşti şi chiar vieţile oamenilor, având construite împrejurul lor ziduri înalte şi groase de piatră.
Astfel şi mănăstirea cu hramul Buna Vestire din Pădurea cea Mare de la Bolintin a dăinuit vreme de câteva veacuri aşezată la răscruce de drumuri şi a oferit domnitorilor de la începutul veacului al XV-lea ocrotire şi adăpost în timpuri de restrişte. Documentele referitoare la lăcaşul monahal din Pădurea Vlăsiei sunt puţine, unele au dispărut fără urmă şi fără vreo posibilitate de a fi regăsite, aici fiind vorba şi de Condica mănăstirii Mihai-Vodă, a cărei metoc a fost şi care conţinea
documente importante pentru cercetarea istoriei mănăstirii Buna Vestire. De la începutul existenţei mănăstirii documentele istorice oferă câteva informaţii pentru perioada iniţială şi se referă la unele evenimente ce s-au petrecut după înfiinţarea ei. La 15 martie 1433 Alexandru Aldea emite un document pentru mănăstirea Bolintin din Pădurea cea Mare. Prin el luăm cunoştinţă de existenţa mănăstirii Bolintinul în 1433, ca prim document de atestare:
1433 (6941) Martie 15, [Târgovişte] – Hrisov[ul] lui Alexandru marele voievod, ce- l dă mănăstiri[i] din Pădurea cea Mare, unde este Buna Vestire, peste apa Argeşului împotriva Bucşanilor, ca să-i fie satu ce să numeşte Bolintinu jumătate, i proci.
O referire evidentă la ctitorirea mănăstirii Buna Vestire de la Bolintin o găsim în documentul emis de domnitorul Alexandru-Aldea Coconul, în care se face trimitere clară la cel ce a ctitorit mănăstirea ,,ce se numeşte Bolintinul… care a fost făcută din temelia ei de răposatul Pilea logofătu”.
Cercetând divanele domneşti din Ţara Românească, înainte de 1433, constatăm existenţa unui anume Pilea care deţinea dregătoria de mare logofăt în sfatul domnesc al lui Mihail I (1418-1420).
Pilea logofătul a deţinut această funcţie atât în timpul lui Mircea cel Bătrân, mare ocrotitor şi ziditor de lăcaşe monahale, cât şi în scurta domnie a fiului său Mihail. Urmând pilda domnului Mircea cel Bătrân, probabil spre sfârşitul domniei acestuia (1417), logofătul Pilea a ridicat o mănăstire cu hramul Buna Vestire în Pădurea cea Mare de la Bolintin, la sud-vest de Bucureşti, înzestrând-o cu satele Pileşti şi Bolintin. Aflăm aceste amănunte din documente ulterioare emise de Vladislav al II-lea (29 aprilie 1453) şi de Alexandru Coconul (2 martie 1626).
Deoarece mănăstirea Buna Vestire de la Bolintin, este ctitorită cu sprijinul marelui domnitor Mircea cel Bătrân şi finalizată de fiul său Mihail I, face ca acest lăcaş monahal să primească şi de la domnitorii ce vor urma o atenţie deosebită, fiind aşezată în rândul marilor ctitorii voievodale din aceeaşi perioadă.
După domnia lui Mihai Viteazul în anul 1605, ameninţaţi de pericolul năvălirii turcilor, călugării de la mănăstirea Buna Vestire au îngropat odoarele bisericeşti şi nu este cunoscut faptul dacă au mai fost recuperate. Dintr-un hrisov al lui Radu Vodă Şerban care dorind să întărească moşiile mănăstirii menţionează că ,,hârtia de danie s- a pierdut împreună cu multe scule şi unelte ale sfintei mănăstiri, carele au fost îngropate”, după mărturia egumenului şi a călugărilor. Între anii 1620-1630, boierimea de origine greacă a copleşit în conducerea statului numărul românilor. Sărăcia şi dominaţia străină a avut inflenţe şi asupra lăcaşurilor sfinte, multe dintre ele au fost subordonate mănăstirilor greceşti de la Muntele Athos. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu mănăstirea de la Bolintin.
Voievodul Alexandru Coconul, închină trei dintre mănăstirile ţării la Muntele Athos: mănăstirea Clocociov a fost închinată Cutlumuşului (hrisovul din 14 iulie 1625), mănăstirea de la Bolintin închinată la Simonos Petra (hrisovul din 2 martie 1626) şi mănăstirea Glavacioc închinată mănăstirii Iviron (hrisovul din 8 martie 1626).[1] Mai face întăriri de moşii şi mănăstirilor Cozia, Argeş, Tismana, Strâmba, Plumbuita, Dealu şi Banu, iar Mitropoliei îi întăreşte vinăriciul satelor Oreahoviţa şi Bălboşeni din judeţul Mehedinţi.[2]
Din Hrisovul lui Alexandru voievod fecioru Radului voievod din 1626 (7134) martie 2 aflam: „fiindă au sărăcit acia mănăstire Bolintinu, au găsit cu cale măria sa, cu toţi boierii, de au închinat-o la numita mănăstire Simo-Petra, unde este dată şi închinată şi sfânta mănăstire, ce să numeşte Mihai-Vodă, ca să fie amândoua mănăstirile dajnice la Simo-Petra”. La aceasta dată manastirea era subordonata manastrii Mihai Voda din Bucuresti.
Din 1747 mănăstirea Mihai-Vodă intră de drept în posesiunea pământurilor fostei mănăstiri de la Bolintin prin ,,poruncă domnească’’.
Prespunem că perioada de creştere şi înflorire a mănăstirii Buna Vestire a coincis cu perioada în care
Târgovişte a fost capitala Ţării Româneşti. Importanţa situării ei pe un drum important al ţării este atestată de daniile acordate în perioada ei de înflorire.
Mutarea capitalei Ţării Româneşti la Bucureşti deşi nu a plasat într-un total con de umbră mănăstirea a contribuit totuşi alături de alţi factori, cum ar fi invaziile turceşti devastatoare şi spolierea bogăţiilor mănăstirii de către călugării greci, la decăderea şi în final la dispariţia mănăstirii.
Faptul că mănăstirea Buna Vestire a fost metoc al mănăstirii Mihai-Vodă din Bucureşti, a făcut ca după ruinarea clădirilor acesteia şi rătăcirea odoarelor ei, domeniile vechiului lăcaş să fie administrate de călugării de la mănăstirea din Bucureşti. Lucrul acesta explică de ce până după cel de-al II-lea Război Mondial călugării din Bucureşti veneau să ţină slujbe la vestigiile mănăstirii.
Anii care au trecut şi vicisitudinile vieţii care s-au abătut asupra poporului nostru i-au îndepărtat pe oameni de obiceiurile şi de tradiţiile strămoşeşti, de sfânta noastră credinţă ortodoxă. De aceea Prea Sfinţitul Varsanufie
Prahoveanul Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a făcut demersuri pentru a reînfiinţa această mănăstire istorică menită să le redea oamenilor care trăiesc în localităţile ce au aparţinut cândva mănăstirii Buna-Vestire din Pădurea cea Mare un nou aşezământ monahal.
Astfel cu înalta binecuvântare a Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la îndemnul şi cu osteneala Prea Sfinţitului Varsanufie Prahoneanul, din anul 2001 până în 2004 s-au făcut demersurile pentru cumpărarea mai multor loturi de teren aflate în zona cunoscută sub denumirea Mihaiu-Vodă, peste apa Argeşului, lângă Pădurea cea Mare, unde se afla şi vechea moşie a mănăstirii. Printr-o adresă din anul 2004 Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Stareţ al Sfintei Mănăstiri Radu-Vodă din Bucureşti solicită Prea Fericitului Părinte Patriarh următoarele: ,,Prea Fericirea Voastră Vă rugăm să aprobaţi ca pe terenul achiziţionat la Bolintin în suprafaţă de 42.900 mp să se ridice un metoc.” În ziua de Sfântul Ilie, la 20 iulie un sobor de preoţi, în frunte cu Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, a sfinţit locul pentru ctitoria noii mănăstiri. Primul hram al mănăstirii a fost sărbătorit la 9 noiembrie 2004, în ziua pomenirii Sfântul Nectarie. În această perioadă s-au construit câteva chilii de locuit şi o clădire pentru anexa gospodăriei. Prin adresa din 10 noiembrie 2005 Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul Episcop Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor şi stareţul Mănăstirii Radu-Vodă din Bucureşti adresează Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist următoarea cerere: ,,La metocul construit acolo unde odinioară a existat mănăstirea de la Bolintin se săvârşesc zilnic într-un spaţiu impropriu Sfânta Liturghie, vecernia şi utrenia, de aceea îndrăznim să vă rugăm să aprobaţi ca pe lângă gospodăria existentă, să se construiască o bisericuţă din lemn.” La 11 noiembrie 2005, în ziua pomenirii Sf. Mina s-a sfinţit locul şi s-a pus piatra de temelie a bisericii mănăstirii.
Biserica din lemn ce s-a construit în cursul anului 2006 are dimensiuni reduse şi urmează stilul arhitectonic al bisericilor de acelaşi tip din zona Maramureşului. Începând din primăvara anului 2007 s-a început pictarea bisericii în stilul tradiţional bizantin. Tot acum părintele ieromonah Mina este rânduit să se ocupe de administrarea metocului. În şedinţa Sinodului Mitropolitan din 15 februarie 2008 s-a hotărât transformarea metocului mănăstirii Radu-Vodă situat la Bolintin judeţul Giurgiu în mănăstirea Buna-Vestire Bolintin şi
trecerea ei începând cu 1 martie 2008 sub jurisdicţia canonică şi administrativă a Episcopiei Giurgiului. În cuvântarea ţinută o dată cu evenimentul numirii episcopului de Giurgiu, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a făcut referire pentru prima dată în mod oficial la mănăstirea din Pădurea cea Mare de la Bolintin, aceasta fiind prima menţionare după secole de părăsire a noii mănăstiri.
Transformarea metocului în mănăstire şi trecerea ei din subordinea Mănăstirii Radu-Vodă în cea a Episcopiei Giurgiului a avut loc la propunerea Prea Sfinţitului Dr. Ambrozie, Episcop al Giurgiului. În data de 03.03.2008 s-a aprobat de către Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel,
transformarea metocului Mănăstirii Radu-Vodă situat în localitatea Bolintin, judeţul Giurgiu, în Mănăstirea Buna-Vestire Bolintin şi trecerea ei cu data de 01.03.2008 sub jurisdicţia canonică şi administrativă a Episcopiei Giurgiului. La praznicul Bunei- Vestiri, considerat şi ,,începutul mântuirii noastre”, a avut loc slujba de târnosire a bisericii noi de la Mănăstirea Buna-Vestire din Bolintin-Vale, prima mănăstire din nordul judeţului Giurgiu, reînfiinţată după o îndelungată perioadă de timp.
Cuvântul de zidire sufletească a fost rostit de Preasfinţitul Dr. Ambrozie, care a evocat însemnătatea evenimentului, precum şi importanţa sfinţirii noii biserici a mănăstirii, reînfiinţată după o perioadă de 575 de ani, într-un peisaj atât de frumos şi cu o bogată istorie, la iniţiativa şi prin osteneala neobosită a unui fiu al zonei, Prea Sfinţitul Varsanufie Prahoveanul. Totodată, Preasfinţitul Dr. Ambrozie a adus mulţumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ctitorilor, ostenitorilor, autorităţilor şi tuturor celor prezenţi.
La sfârşitul slujbei a avut loc şi ceremonia de instalare în demnitatea de Stareţ al noii Mănăstiri Buna-Vestire a părintelui protosinghel Mina Străinu.
Între anii 2007-2009 starea mănăstirii a continuat să se îmbunătăţească astfel că s-a amenajat sala ce serveşte ca trapeză, au fost recondiţionate chiliile vechi şi s-au construit câteva noi. De asemenea s-au betonat aleile de acces către biserica mănăstirii, a fost finalizată catapeteasma bisericii, s-a achiziţionat mobilierul necesar activităţilor de cult, s-a introdus încălzire centrală şi s-a finalizat pictura bisericii. Astfel după secole de părăsire acolo unde odinioară a existat străvechea mănăstire cu hramul Buneivestiri a Maicii Domnului, a răsărit o nouă vatră monahală.
Gabriela Dumitru (Drepturi de autor)